Exceptand nostalgicii incurabili ai vremurilor ceausiste, aud acea melancolie transformata intr-un soi de certitudine si din gura unora care, desi nu sint nostalgici impatimiti, au acest derapaj de la realitate in ceea ce priveste Scoala romaneasca de dinainte de ’89. Pe vremuri, spun acestia, se facea carte, nu ca acum.
Sa fie adevarat? Se facea mai multa carte inainte de Revolutie? Erau manualele mai bune decit cele din prezent? Erau profesorii mai bine pregatiti decit cei de azi? Invatau mai mult elevii de atunci decit cei de azi? Era o programa mai „sanatoasa“, scrie dilemaveche.ro.
In ceea ce priveste pregatirea mai buna a profesorilor, exista aspecte care ciuntesc aceasta generalizare: inainte de Revolutie meseria de profesor era considerata a fi una privilegiata – de aceea, in invatamint ajungeau, pe langa profesori extrem de bine pregatiti, si pile sau activisti, profesori angajati politic si nu neaparat datorita competentelor.
Cit priveste acel „se facea carte“, sa nu uitam de practica obligatorie la care erau supusi elevii. Cam jumatate din timpul anului scolar era dedicat orelor de practica, cind elevii trebuiau sa mearga in fabrici sau uzine, pentru a-si desavirsi statutul de om al timpurilor socialiste. Bun la carte, bun la strung.
Iar daca vorbim despre carte, manualele erau construite in jurul propagandei. Inainte de perioada ceausista, erau de provenienta ruseasca, uneori traduse fara nici un fel de adaptare la contextul romanesc. Mai apoi, textele manualelor umaniste, pornind cu Abecedarul, erau menite sa indoctrineze pe linie de partid.
Imi povesteste mama, profesoara de engleza, ca la literatura nu aveai voie sa vorbesti despre anumiti scriitori, chiar daca erau vitali pentru intelegerea unui anumit curent; nu aveai voie nici macar sa descrii un breakfast autentic britanic, ci sa-l adaptezi, musai, la alimentele romanesti.
Asa se ajungea ca un britanic sa manince de dimineata piine cu margarina, in loc de oua ochiuri si cirnati. In cabinetul de limbi straine, o colega, profesoara de franceza, a fost admonestata odata pentru ca indraznise sa puna niste afise cu sculpturile lui Rodin. Ideea a fost considerata o propaganda capitalista si profesoara – mustrata sever.
Sa ne amintim putin si de promovabilitatea elevilor. Daca aveai corigenti, trebuia, ca profesor, sa faci un „raport de justificare“, prin care sa spui care au fost cauzele care au dus la aceasta „nereusita“ – caci vina apartinea in exclusivitate profesorului; daca scoala depasea un anumit numar de corigenti pe an, profesorii erau sanctionati cu taiere din salariu. In aceste conditii, bineinteles, toata lumea lua Bac-ul pe vremea lui Ceausescu.
Mentalitatea cum ca pe vremea lui Ceausescu scoala era mai buna este, de fapt, o iluzie. O iluzie pe care ne place s-o avem din cauza situatiei dezastruoase in care se afla azi educatia: pornind de la salarii nemotivante pentru a mai fi cu adevarat dascal (exceptiile find rara avis), ajungind la nenumaratele reforme facute pe genunchi, care n-au produs decit sincope grave.
Ca sa nu mai vorbim despre multitudinea de ministri pe care Ministerul i-a avut dupa Revolutie (25 in 29 de ani!) – un indiciu clar al dezinteresului pentru acest domeniu.
Sa nu ne amagim asadar. Faptul ca azi educatia in Romania este lasata de izbeliste nu inseamna ca inainte de Revolutie scoala romaneasca era o mina de aur.
Punind in balanta dezinteresul de azi al autoritatilor, cu propaganda „macelarilor“ comunisti din trecut, cred ca se poate gasi un echilibru (deloc placut): in Romania nu a existat, de fapt, nici un interes real pentru un sistem educational eficient. Nici pe vremea lui Ceausescu, nici dupa Revolutie.