Epidemia de COVID-19 din România atinge un punct critic. “Suntem într-o fază incontrolabilă”

România a trecut, dumincă, de pragul celor 5 mii de decese în rândul bolnavilor de COVID-19. Au fost 56 de decese numai în ultimele 24 de ore. Și sunt și alte date îngrijorătoare: 1.835 de infectări, enorm, raportat la totalul de teste.

Chiar mai rău decât vineri, când am atins recordul de cazuri! La Terapie Intensivă avem un nou vârf: 598 de pacienți, iar voci autorizate din rândul medicilor spun că “suntem într-o fază incontrolabilă”. 

Virgil Musta, medic infecţionist la Spitalul Victor Babeş din Timişoara: “Intrăm într-o fază incontrolabilă a pandemiei în care vedeţi pacienţi care necesita internare nu vor mai avea unde să se interneze”.

Virgil Muştă atrage atenţia ca sistemul de terapie intensivă începe să cedeze.

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat peste 1.800 de cazuri de noi infectări însă, atenţie la doar 13.770 de teste, aşadar 13,5% dintre cei care s-au testat au aflat că s-au infectat cu SARS- Cov-2, cu patru procente mai mulţi decât în ziua în care s-a inregsitrat un număr record de cazuri

În secţiile de terapie intensivă din țară sunt, duminică, 598 de bolanvi, cei mai mulţi de la debutul pandemiei. Pentru aproape 180 dintre ei este nevoie de ventilare mecanică. Doctorul Musta suține că doar doi pacienți din zece supraviețuiesc, potrivit statisticilor. 

Doctorul Amin Zahra lucrează la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploiești, la Terapie Intensivă. Ține un jurnal pe Facebook, de când a început această pandemie. L-a răscolit cazul unei tinere de 18 ani, aflată cum în stare gravă, fără să aibă vreo altă boală.

Amin Zahra, medic la Terapie Intensivă: “Am cercetat, am făcut tot felul de analize și la stat și la privat, unde n-am avut posibilitatea să le facem la spital, am încercat să vedem dacă are o boală nedescoperită, o boală autoimună, nimic!”

Le spune tinerilor să fie conştienţi şi responsabili, mai ales la întâlnirile de grup, pentru că virusul îi poate răpune.

Amin Zahra, medic la Terapie Intensivă: “De ce avem așa multe cazuri, de ce se întâmplă așa? Păi avem o tendință de a nega realitatea. Tinerii vin cu un bagaj destul de mare, plin de reguli impuse de societate, de părinți, de școală. Iar la nivel psihologic orice lucru interzis reprezintă o provocare. Îi asigur că nu e nici o provocare să treci printr-o formă medie sau gravă a infectărilor cu virusul.”

Din cauza numărului mic de paturi libere, în special în oraşele mari, medicii îi sfătuiesc pe cei cu simptome uşoare să se trateze acasă. Aproape 14 mii de purtători ai virusului SARS-Cov-2 sunt în această situaţie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *