„…Brutarul o mustra mereu pe femeia sa că mergea la biserici și dădea la săraci și la colectele care se făceau.
Într-o zi, întimp ce scotea pâinile calde din cuptor și tot locul din jurul brutăriei se umpluse de mirosul plăcut de pâine proaspătă, la ușa brutăriei a venit un sărac și a spus:
– Șefule, toate pâinile acesteasunt ale tale?
– Ale cui să fie?
– Și nu le mănânci?
– Bre, pleacă de aici!
– Dă-mi și mie una că mi-e foame.
– Pleacă!, ți-am spus. Lasă-mă în pace!
– Șefule!
– Pleci sau nupleci?
– Șefule!… îl ruga săracul.
Dar nu a apucat să sfârșească, că brutarul a luat o pâine și a aruncat-o cu putere spre sărac, voind să-l lovească în cap.
Acelaînsă s-a plecat și pâinea a trecut razant deasupra capul său și a căzut jos.
Săracul s-a repezit la pâine, a luat-o, a ieșit afară, și retrăgându-se într-un colț, a mâncat-o. Toată ziuaaceea brutarul a fost nervos din pricina acelui musafir nepoftit și a pâinii pierdute.
„Să îndrăznească să mai vină!”, își spunea el cu mânie în sinea sa.
În noaptea următoare, pe la orele două după miezul nopții, brutarul sare dinsomn înfricoșat și ud de transpirație, strigând:
– Femeie, scoală-te!
– Ce ai? Ce s-a întâmplat?, l-a întrebat femeia lui înspăimântată
– Scoală-te și adu-mi o cămașă sămă schimb și-ți voi spune ce am pățit! Femeie, parcă am murit și s-au adunat în jurul meu mulți
Îngeri și demoni, certându-se între ei cine să ia sufletul meu. Într-un cântar mare de trei ori blestemații puneau mereu faptele mele cele rele și balanța se îngreuia dince în ce mai mult. La un moment dat un Înger a strigat:
„Pâinea!
Aduceți pâinea cu care a săturat pe acel sărac flămând! Puneți-o în cealaltă parte a cumpenei!”. Atunci demonii austrigat: „Pâinea nu a dat-o milostenie, ci a aruncat-o să-i spargă capul săracului”. Și au răspuns Îngerii:
„Dar s-a săturat cel flămând, și acela a mulțumit”. Și să vezi, femeie, acea pâine a făcut de a schimbat talerele cântarului.
Talerul cu acea pâine s-a lăsat în jos și astfel m-am mântuit. Deaceea, de acum să dai și să nu te mai oprești. Și eu voi da. Și de ar mai veni pe la noi acel sărac!
În sfârșit brutarul a înțeles că, dacă dai, câștigi. Dar noi, oare, am înțeles?Să credem cu fermitate că atunci când dăm, nu sărăcim, ci ne îmbogățim. Săprobăm prin fapte. Unii oameni au nevoie și așteaptă, fie și o bucățică de pâine….”