O jandarmeriţă i-a dat cu spray în faţă de la 5 cm distanţă, în timp ce doi jandarmi încercau să îl încătuşeze. Bărbatul era acuzat de tatăl unei fetiţe de 12 ani că a atins-o indecent şi era deja cercetat într-un dosar în care era suspect de pedofilie.
Scenele s-au derulat în parcul central din Vatra Dornei. Intervenţia jandarmilor a venit după ce un părinte a semnalat că fiica sa de 12 ani ar fi fost atinsă indecent şi în mod repetat de un individ, chiar în apropierea scenei de la un Festival de Folclor. Bărbatul ar fi devenit agresiv când jandarmii i-au cerut să se legitimeze, aşa că a fost pus la pământ. Imaginile au fost surprinse de un trecător.
În timp ce doi jandarmi bărbaţi încearcă să îi pună cătuşele, omul se zbate şi nu se lasă încătuşat. O jandarmeriţă stă în picioare şi priveşte, apoi duce mâna la spate şi scoate spray-ul din dotare. Unul dintre jandarmii care erau deasupra bărbatului se vede cum îi spune ceva colegei lui, iar aceasta se apleacă şi de la 5 cm îi pulverzează în gură şi în faţă spray.
În imagini se vede cum, imediat după ce femeia jandarm dă cu spray, colegii ei nu realizează că bărbatul şi-a pierdut cunoştinţa şi îl încătuşează. După câteva minute ei îşi dau seama de gravitatea situaţiei şi îi scot cătuşele. Nu fac însă nicio manevră de resuscitare.
Din cauza stării grave, bărbatul a fost transferat la spitalul din Suceava. „Pacientul a ajuns în comă profundă, din ce mi-au zis colegii de la Vatra Dornei, a fost un stop cardio-respirator, resuscitat. Nu se cunosc cauzele, nu ştim exact exact antecedentele pacientului.”, a declarat un medic la Suceava.
Sâmbătă de dimineaţă bărbatul a murit. Medicii spun însă că el suferise un infarct cu două zile înainte să fie gazat, vineri, în parc.