După ce ușa s-a închis în urma lui, Inesa a rămas nemișcată. În aer plutea mirosul de parfum scump amestecat cu aburul de la fierul de călcat. Se uita la locul gol de lângă pat, acolo unde Vitalie își lăsa mereu cămașa pentru dimineața următoare. Acum, acolo nu mai era nimic.
O liniște apăsătoare a umplut casa. Doar ceasul din sufragerie mai ticăia, parcă măsurându-i pierderea.
A stat așa mult timp, până când ochii i s-au umplut de lacrimi. Dar nu era doar durere. Era o furie surdă, amestecată cu neputință și rușine. Douăzeci de ani trăise pentru ceilalți — iar acum rămăsese fără nimic.
S-a ridicat încet și a privit în oglindă. Chipul ei părea al unei femei străine — obosit, tern, fără scânteie. „Asta am devenit eu?”, și-a spus.
A doua zi dimineață, la 5:30, corpul i s-a trezit din reflex. Dar în loc să meargă la bucătărie, a rămas în pat. Pentru prima dată după douăzeci de ani. S-a uitat pe tavan și a simțit o liniște ciudată. O libertate necunoscută.
Peste o săptămână, și-a deschis sertarul în care zăcea diploma de economist. Hârtia îngălbenită părea să o privească mustrător. A oftat, a netezit-o și a spus tare: „Hai să vedem dacă mai știu ceva.”
A început să caute un loc de muncă. Prima zi a fost un dezastru. La interviuri, tinerii de la birouri o priveau ca pe o relicvă. Dar ea nu s-a dat bătută. După mai multe refuzuri, o firmă mică de contabilitate i-a oferit o șansă.
În primele săptămâni, a fost greu. Îi tremura mâna când scria, se temea că va greși. Dar încet, încet, încrederea i-a revenit.
Costin, când a aflat, a fost uimit.
— Mamă, dar tu chiar vrei să lucrezi?
— Da, fiule. Acum vreau să trăiesc și eu pentru mine.
Au urmat luni grele, dar pline de sens. A învățat din nou să râdă. Să se îmbrace frumos. Să se privească în oglindă fără să se rușineze.
Într-o seară, întorcându-se acasă obosită, a găsit un buchet de flori în fața ușii. Un bilet mic spunea: „Pentru cea mai curajoasă femeie pe care o cunosc. — Mircea, de la contabilitate.”
A zâmbit pentru prima dată din inimă.
În acel moment, și-a dat seama că viața nu se termină când cineva pleacă. Uneori, abia atunci începe.
A privit cerul pe geam, și pentru prima dată după mulți ani, și-a dorit să vadă răsăritul nu pentru altcineva, ci pentru ea însăși.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.