Bolojan, despre măsurile de austeritate: România trăiește peste posibilități. Am fost obligați să creștem TVA

Invitat în platoul Observator, în cadrul unei ediţii speciale cu Alessandra Stoicescu, Ilie Bolojan a declarat că majorarea TVA a fost o decizie dificilă pentru a evita suspendarea fondurilor europene și o posibilă incapacitate de plată a României. Premierul României a explicat că măsura a fost impusă de deficitul bugetar și de presiunea Consiliului Ecofin, subliniind că statul român plătește acum dobânzi mult mai mari din cauza lipsei de disciplină fiscală din ultimii ani.

Într-o declarație amplă, Ilie Bolojan a afirmat că majorarea TVA nu putea fi evitată, având în vedere situația critică în care se afla România în privința deficitului bugetar și a relației cu partenerii europeni.

„Pe partea de percepţie legată de efectele unor măsuri, o spun şi acum şi îmi asum responsabilitatea, nu puteam evita creşterea de TVA, din cauza faptului că, dacă nu veneam cu un plan de măsuri imediat, ni s-ar fi suspendat fondurile europene. S-a declanşat această procedură de deficit excesiv şi, dacă nu prezentam până la jumătatea lunii iulie, când a fost Consiliul Ecofin, acest plan, care să ne genereze atât creşteri de venituri, cât şi scăderi de taxe, am fi fost într-o situaţie în care, pe fondul blocării fondurilor europene, cu siguranţă am fi intrat în incapacitate de plată. Aceasta este realitatea. Sigur, orice fel de creştere de taxe, de 2 procente, de 5 procente, înseamnă un efect în piaţă, deci au crescut preţurile la multe produse pe care le cumpără fiecare zilnic şi asta a fost perceput de către oameni”, a transmis Ilie Bolojan, premierul României. 

Sunt măsuri de corecție, nu populare

Bolojan a subliniat că măsurile adoptate de Guvern nu au cum să fie populare, dar au fost necesare pentru a stabiliza situația bugetară: „Acest tip de măsuri nu au cum să fie aplaudate, sunt măsuri de corecţie, pe care am fost pus în situaţia să le pun în practică şi, subliniez, acestea sunt doar un pachet de măsuri. Ce trebuie să înţeleagă toţi românii este că noi am luat credite foarte mari în ultimii 4-5 ani de zile, an de an am crescut foarte mult creditele. Cheltuind aceşti bani, putem discuta ce s-a cheltuit, cum s-a cheltuit, dar trebuie să recunoaştem că s-au mărit pensii şi salarii mai mult decât inflaţia, am dezvoltat investiţii, ne-am extins cu aparatul public mai mult decât puteam duce, deci am cheltuit destul de mulţi bani”. 

El a explicat că, în ultimii ani, România a trăit peste posibilități, luând împrumuturi masive pentru a finanța cheltuielile publice: „din cauza faptului că am crescut foarte mult creditele şi cu viteză foarte mare, chiar dacă astăzi avem un grad de îndatorare al ţării raportat la PIB de până în 60%, ceea ce este mai mic decât media europeană, pentru că noi plătim dobânzi mult mai mari datorită faptului că agenţiile de rating ne-au catalogat ca un stat cheltuitor care nu are disciplină fiscală, care nu respectă angajamentele, atunci noi plătim practic nişte dobânzi mult mai mari şi dobânzile plătite de noi, cumulate, sunt aşa cum am avea un grad de îndatorare de peste 100% din PIB. Plătim dobânzi mult mai mari decât cele pe care le plătesc alte ţări şi am ajuns ca într-un an de zile, cum va fi anul viitor, totalul dobânzilor pe care le plăteşte România să fie 3% din PIB”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *