Tânărul de 26 de ani care și-a dat foc în mijlocul străzii,iar apoi a intrat în curtea secţiei de oncologie, unde era internată soţia sa, a fost salvat de un medic, care a reuşit să stingă focul. Bărbatul însă a fost grav rănit şi nu se ştie încă dacă va supravieţui. El a recurs la gestul extrem după o ceartă cu soţia sa. Femeia era supărată că bărbatul s-a folosit de boala ei pentru a împrumuta nişte bani, pe care ulterior i-a pierdut la păcănele.
Bărbatul de 26 de ani şi-a dat foc la haine pe bulevardul Victor Babeş din Timişoara, iar apoi a pătruns în curtea secţiei de Oncologie, unde este internată soţia sa pentru tratament.
Angajaţii spitalului au intervenit imediat, iar medicul de gardă i-a acordat tânărului primul ajutor.
„Noi am auzit urlete în curte, aşa că am coborât imediat în curtea spitalului. L-am văzut în flăcări, am luat imediat măsurile de stingere cu un stingător, am încercat să liniştim soţia şi pe dânsul. Era conştient, cooperant”, a declarat Tatiana Hagău, medic primar.
Cu toate acestea, din păcate, rănile sale sunt grave.
Bărbatul este internat în secţia de anestezie de Terapie Intensivă a Clinicii de Arşi din Timişoara. 60% din suprafaţa corpului îi este afectată, iar medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor sale de supravieţuire.
Gestul extrem, pe fondul unui scandal în familie
Gestul extrem al bărbatului a venit după un scandal în familie. Soţia sa, bolnavă de cancer, i-a spus că se desparte de el după ce a aflat că acesta a luat bani cu împrumut de la un preot, pentru tratamentul femeii – deşi acesta era gratis – iar apoi a pierdut toată suma la păcănele.
„S-a întâmplat ce s-a întâmplat. Nu aţi auzit la la ştiri ce s-a întâmplat? Eu sunt bolnavă aici la spital”, a transmis soţia bărbatului care s-a autoincendiat.
„Oameni bolnavi şi legi slabe. Că dacă ar fi nişte legi cum sunt în alte ţări, nu s-ar întâmpla atâtea nenorociri”, a avertizat un localnic.
„Păcănelele alea au distrus mii de vieţi”, a completat o altă persoană.
Poliţia a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală. În urma incidentului şocant, conducerea spitalului spune că va instala camere de supraveghere în incinta unităţii medicale.