Câtă durere poartă-n suflet, omul
Si câte ierni se-abat asupra lui,
Cu dragoste din cer, priveste Domnul.
Asează-te-n genunchi, durerea sa i-o spui !
Ce mult amar si chin am strâns in suflet
Si câte toamne reci l-au străbătut.
Într-un ocean de lacrimi, am inecat un zambet
Să pun zăgaz durerii…n-am putut !
Am invătat ,primind Golgota-n suflet
Să imi doresc s-ajung si pe Tabor
Si am pornit avand in mine-un cuget
Că Domnul mi-e nădejde sfânta si-ajutor !
Si pasii mei ,călcând poteca vietii
Alunecând, m-am prăbusit zdrobit.
Si am simtit cum vlaga tineretii
S-a scurs din sufletul si trupu-mi istovit !
Dar două mâini m-au tras din agonie
Si s-au grăbit balsam pe răni să-mi pună,
Mi-a dat să sorb…un strop de apă vie,
Un OM cu fruntea-nsângerată sub cunună !
Si mă privea cu milă nesfarsită
Desi era pe-o Cruce cu trupul, răstignit
Si-a smuls din cuie, mâna tintuită
M-a ridicat si cu iubire sfântă, mi-a soptit :
,,Eu am purtat toată povara lumii
Si inca port si astăzi Crucea grea,
M-au insotit doar lacrimile Mumii
Si ura celor ce-mi dădeau otet si fiere-a bea!
Si Eu m-am prăbușit atunci sub Cruce
Si parcă, nu povara ei mă apăsa
Ci lacrimile Mamei, ce nu-nceta a plânge,
Căci, peste veacuri, doar putini Mă vor urma !
Tu nu esti singur dacă vii la Mine
Eu sunt cu tine, simt durerea ta ,
Când nu mai poti s-o duci, sunt lângă tine
Spre Inviere te ridic prin Jertfa Mea”