După ce am divorțat de soțul meu, am jurat că niciodată nu mă voi mai căsători cu un bărbat din țara mea.Vreau în viața mea un bărbat pe nume John, José, Carlos.
Da, îmi este ușor să vorbesc despre aceste lucruri deoarece sunt stabilită de mulți ani în America, acolo unde tații petrec timpul cu copiii lor, se plimbă, îi dau în scrânciob, iar femeile în acest timp se răsfață la saloane de frumusețe.
Atunci când copilul plânge noaptea, se trezesc împreună cu soția și le schimbă scutecele, nu pasează toată responsabilitatea femeii. Ei nu consideră că este rușinos să aleagă să meargă direct acasă după muncă, deoarece acolo este familia care îi așteaptă. Nu aleg să meargă cu amicii la bere. Și nici nu consideră că este un „act de eroism” să vină devreme acasă la soție și copiii săi. Acest lucru este ceva normal și firesc! Acest lucru este corect!
Ei sunt capul familiei și trebuie să fie puternici, să înțeleagă slăbiciunile femeilor, să le ajute, nu să profite de ele.
Îmi aduc aminte de vizita mea la o prietenă. Era în concediu de maternitate, iar în brațe ținea o făptură drăgălașă.
Era o femeie obosită, chinuită, iar soțul ei, relaxat, odihnit, juca jocuri pe calculator… M-am așezat pe canapea.
Prietena mea mi-a dat copilul să-l țin în brațe pentru câteva minute, între timp s-a retras în bucătărie pentru a pregăti un ceai. Totodată, a profitat de câteva clipe libere și amestecând supa de pe aragaz, a hrănit pisica.
Soțul, stătea în continuare la calculator, chiar dacă copilul, care era în brațele mele a început să plângă. Am încercat toate metodele posibile și imposibile ca să liniștesc copilul, în timp ce tatăl său, m-a privit cu indiferență și și-a continuat jocul. „Ce nesimțit!” Aș fi vrut să mă apropii de el și să-i dau câteva lecții de responsabilitate, dar mulțumesc lui Dumnezeu că nu este soțul meu!
A revenit prietena cu ceaiul, l-a pus pe măsuță și a luat copilul în brațe care s-a liniștit îndată.
Abia acum am observat că fața ei tânără era brăzdată de riduri, i-am zărit și firele albe din păr. Ea, care întotdeauna era bine îngrijită, acum arăta oribil. „Ce mai faci?” – m-a întrebat ea fără să se atingă de ceai. Nu ne-am mai văzut de mult timp, și eu, fiind stabilită în America de câțiva ani, aveam multe să-i povestesc…
Prietena mea s-a căsătorit, a născut o minune de copil. Soțul ei este manager, câștigă puțini bani. Fiind în concediu de maternitate, a încercat să lucreze în calitate de traducător, noaptea traducea, iar ziua mergea cu copilul la medici.
Am ascultat-o. Chiar dacă știam răspunsul, am întrebat: „Dar soțul te ajută?” Ea a oftat și a plecat privirea. „Desigur, stă cu fetița în altă cameră și eu dau cu aspiratorul. Fetiței îi este frică de zgomotul aspiratorului.”
Am privit peste geam. Era o seară liniștită de iarnă. În zăpadă, vedeam pașii acestor femei care se grăbesc să vină acasă, să hrănească copiii, să-i spele, să facă curățenie, să pregătească cina pentru așa numiții „soți”.
Femei, care fac cumpărături și tot ele sunt nevoite să care pungile grele, femei care ridică cărucioarele grele pe scări, din cauza că lipsește rampa. Iar acasă, se desfac în patru pentru a pregăti cina, a da cu aspiratorul și uneori face toate acestea cu un copil în brațe… Și asta numai pentru a purta titlul de „soție perfecta”. Și nimeni nu o va răsplăti și nici nu o va aprecia deoarece este „responsabilitatea” ei, doar bărbatul merge la serviciu și vine obosit.
Nu i-am spus prietenei mele că soțul meu, de obicei mă ajută. Și nu doar soțul meu face acest lucru. Toți soții sunt de mare ajutor soțiilor. Ei nu așteaptă ca cineva să-i roage să ajute. Și dau cu aspiratorul în casă și chiar gătesc. Seara duc copiii la piscină pentru ca soțiile să aibă timp de odihnă. Iubesc și respectă soția și împart toate responsabilitățile casei.
Am tăcut. Și am mulțumit lui Dumnezeu că trăiesc în țara unde aceste lucruri sunt firești. El este capul familiei, el își asumă responsabilitățile casei.
El, ca și mine, este soț cu drepturi depline și are tot atâtea sarcini câte am și eu. Merge la muncă, face cumpărături și mă ajută să pregătim cina. Seara petrece timpul cu copiii, se joacă cu ei.
El este tată, soț, este capul familiei, iar eu am timp și pentru mine. Sunt și eu o persoană care are pasiuni în viață, nu doar să schimb scutece. Mă simt iubită și respectată.
Da, America a schimbat modul meu de a gândi și de a percepe unele lucruri. Și da, îmi place să fiu o femeie, nu sluga cuiva. Și îmi place faptul, că fiii mei vor crește și vor fi ajutor pentru soțiile lor. Vor fi capul familiei în tot sensul cuvântului.
„Nu este un bărbat adevărat!” – vor spune bărbații ale căror soții se spetesc pentru a fi „soții” perfecte.
„Femeie, pune masa, mi-e foame! – am auzit o voce de nicăieri. Acest strigăt m-a întrerupt din gândurile mele. „Jucătorul” a dat un semn de viață, îi este foame sărmanului. Prietena, s-a sculat și i-a pus masa… El, fără să spună „mulțumesc” a început să mănânce. „Dă-mi și pâine!” A cerut el, fără să se deranjeze să întindă mâna să se servească…
„Acesta se numește soț?” – m-am întrebat eu indignată.
Dragi femei, haideți să ne iubim! Să învățăm să deosebim un bărbat adevărat de un bădăran. Mai există soți buni, înțelegători, grijulii și iubitori! Acești soți nu vă vor considera sluga lor. Avem o singură viață, iubiți și respectați pe cei care vă vor ține de mână când veți merge prin viață.
Nu vă grăbiți să vă alegeți alesul! Sursa: Făsingur.info