Klaus Iohannis, declarații la summitul de la București! ”Prezența președintelui SUA Joe Biden transmite un puternic semnal de solidaritate”

Klaus Iohannis a făcut declarații, luni, în deschiderea Summitului B9, la care participă prin videoconferință și președintele SUA Joe Biden. Acesta susține că prezența președintelui SUA este foarte importantă și transmite un puternic semnal de solidaritate.

Klaus Iohannis i-a cerut lui Joe Biden o creștere a prezenței militare a NATO în România

Președintele Klaus Iohannis a declarat, după lucrările summit-ului B9 la care a participat, prin videoconferință, și președintele SUA, Joe Biden, că a pledat, inclusiv în discuția cu liderul de la Casa Albă, pentru creșterea prezenței militare a NATO în Româna și în sudul Flancului Estic.

”Situaţia îngrijorătoare de securitate din Marea Neagră – despre care am discutat pe larg – ne-a dovedit că trebuie să ne menţinem vigilenţa. Așadar, NATO trebuie să continue să își întărească postura de descurajare şi apărare, în special pe Flancul Estic, în mod unitar și coerent, de la Marea Baltică la Marea Neagră. De aceea, am pledat – inclusiv în discuția cu Președintele Biden – pentru o creștere a prezenței militare aliate, inclusiv a SUA, în România și în sudul Flancului Estic. 

Mă bucur că Președintele Biden s-a referit în intervenția sa la importanța unei Alianțe mai puternice și relevante global și, mai presus de toate, la importanța specială a articolului V din Tratatul de la Washington, pe care Statele Unite ale Americii îl susțin extrem de puternic. De asemenea, împărtășesc ce a spus Președintele Biden legat de necesitatea întăririi cooperării transatlantice: Parteneriatul transatlantic acoperă Europa și se întinde nu doar peste Ocean, ci merge până la Marea Baltică și Marea Neagră, acesta fiind cheia de boltă a tot ceea ce am realizat în secolul XX și până acum”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Pe flancul estic avem nevoie să continuăm consolidarea factorului de descurajare și a celui de apărare. Recent, am fost cu toții martorii întăririi forțelor Federației Ruse în zona Mării Negre. Trebuie să continuăm procesul de reflecție NATO 2030. Aș dori să mulțumesc secretarului general pentru eforturile sale. Dorim cu toții ca alianța noastră să fie mai puternică și relevantă la nivel mondial. Pentru asta este nevoie și de adoptarea unui nou concept strategic. Toate aceste elemente definesc însăși esența alianței noastre. Toate aceste elemente sunt prezente pe agenda discuțiilor de astăzi și sunt convins că întrunesc acordul dumneavoastră”, le-a transmis Klaus Iohannis invitaților la summit, înainte de debutul discuțiilor.

Summitul de la București este organizat la iniţiativa preşedintelui Iohannis

Evenimentul este organizat la iniţiativa preşedintelui Klaus Iohannis şi se desfăşoară cu prezenţa la Bucureşti a preşedintelui polonez, aflat în vizită oficială în România, şi cu participarea prin videoconferinţă a celorlalţi şefi de state din Formatul Bucureşti, precum şi a Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg, scrie Digi24.ro.

Agenda reuniunii la nivel înalt vizează pregătirea Summitului NATO de la Bruxelles, din 14 iunie, cu accent special pe consolidarea relaţiei transatlantice, a posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, precum şi pe procesul de reflecţie NATO 2030.

Klaus Iohannis, declarații la summitul de la București

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, în deschiderea Summitului B9, la care participă prin videoconferință și președintele SUA Joe Biden, că prezența președintelui SUA este foarte importantă și transmite un puternic semnal de solidaritate.

”Este o plăcere reală să fiu gazda dumneavoastră astăzi. Vă mulțumesc că ați acceptat invitația. Această discuție în formatul B9 este foarte relevantă și oportună înaintea summitului NATO care se va ține la Bruxelles. Profit de această ocazie pentru a-i ura bun venit secretarului general al NATO Jens Stoltenberg. De asemenea, prezența președintelui SUA Joe Biden transmite un puternic semnal de solidaritate. Întărirea și aprofundarea legăturii trans-atlantice, care rămâne baza alianței noastre, reprezintă un obiectiv pe care îl avem cu toții. Aș vrea să îmi exprim aprecierea deosebită pentru întărirea angajamentului Administrației Biden față de NATO și articolul 5 al Tratatului de la Washington.

Comments (0)
Add Comment