Într-un colț uitat de lume ..lângă podul dinspre moară
O bătrână și-o copila își duc viata-ntr-o căscioară.
Erau tare nevoiașe..greu se descurca bunica
Își creștea cu multă trudă și iubire, nepoțica !
Dar necazul iute vine peste omul necăjit
Și fetița ei cuminte într-o zi s-a-mbolnăvit !
Tot a încercat bătrâna să găsească bolii leac .
Dar degeaba…că nimic nu se leagă la sărac !
A pornit plângând bătrână la un doctor la oraș
N-avea bani ca să-l plătească, dar a luat un colt de caș !
Însă doctorul ii spune :,, – N-am cum să te-ajut bunica ,
Până nu-ti aduci la mine, mai în grabă nepoțica !”
Lacrimi i-au brăzdat obrajii că n-avea cum să o poarte
Pe fetița ei bolnava la un vraci așa departe…
Dar mergând pe străzi buimacă a văzut în fața sa
O biserică frumoasa…pe o strada.,.undeva !
A intrat privind sfioasă către sfintii din icoane
Și a-ngenuncheat bătrâna lângă câteva cucoane
Ascultându-le bătrâna rugăciunea lor cea lungă
A-nceput cu voce tare să rostească a sa rugă :
,, – Dragă ,Doamne, sunt Maria! Nepoțica mea-i bolnavă
Zace-n pat de multă vreme…e slăbită și firavă
Dacă poți Tu să o vindeci , mergi acuma…iute…iute
Casa noastră-i lângă moara ce se află lâng-o punte !
Ai să vezi căsuța noastră cu pereții care crapă
Are găuri în șindrilă…e micuță și săracă….
Caută sub preșul roșu și i-a cheia de la ușă
Mergi ,Te rog, să-mi vindeci fata ! Fata mea ca o păpușă !
Să nu uiți ! Când ieși din casă să pui cheia tot la loc
Ca sa pot deschide ușa când o fi să mă întorc !
Gata ? Ți-ai notat adresa ? …iaca..plec și eu la drum ,
Mulțumesc, Mărite Doamne…mulțumesc încă de-acum !”
O priveau râzând mărețe ,, cuvioasele” femei
Zice una mai țâfnoasă : ,, – Vai și-amar de ruga ei !”
Dar bătrâna-si ia desaga și pornește către casă
Cu nădejde mare-n Domnul…nu le-aude sau nu-i pasă !
Și minune ! Când ajunge si deschide grabnic ușa,
Nepoțica ei cea dragă cânta legănând păpusa
,, – Cum ? Te-ai ridicat, micuțo ? Vino iute la bunica ! ”
Și degrab’ îi sare-n brațe ca zvârluga, nepoțica !
,, – A venit aici un doctor și m-a sărutat pe frunte
Avea haine de lumină și în plete stele multe,
Si sub pletele-nstelate…precum crinul fruntea Lui !
Dar pe mâini avea, bunico, două răni adânci de cui !
Și mi-a spus cu voce blândă, mângâindu-mi talpa goală
Să mă joc iar cu păpușa că nu mai sunt bolnăvioară !
M-a rugat să-ți spun și ție c-a găsit căsuța noastră
Si ai cheia așezată chiar sub preș , lângă fereastră „