Si-a lasat amanta gravida si a platit-o sa dispara

El avea o căsnicie fericită, cel puțin așa părea din afară. Din păcate, el nu mai era așa fericit, deși își iubea soția, dar avea nevoie de un pic de pasiune în viața lui, un pic de piper, să se simtă iar apreciat. Considera că soția lui se ocupă mai mult de cei doi fii și pe el îl ignoră.

Așa că a întâlnit-o pe ea, o italiancă focoasă. S-a ciocnit de ea în timp ce era în supermarket trimis de soție să ia ulei și zahăr. Italianca, Giovanna l-a fermecat din prima.

Era frumoasă, tânără și interesată de el. Aventura lor n-a durat prea mult. El inventa diverse scuze acasă, o scotea în oraș pe Giovanna, se distrau, iar el uita de pamperși și colici câteva ore pe zi.

Soția lui bănuia de ceva vreme că el are pe altcineva și chiar era dispusă să-l ierte dacă era adevărat, dar nu avea nicio dovadă că el a fost infidel.

Într-o zi, Giovanna i-a trimis un sms, trebuia să vorbească urgent! El a venit la întâlnire, ca de obicei cu zâmbetul de buze. N-a durat prea mult. Giovanna i-a spus că a rămas gravidă.

A căzut cerul pe el, se simțea încolțit și nu găsea cale de scăpare. Ceva sau cineva i-a luminat mintea. O s-o plătească pe Giovanna să plece din țară, să se ducă la părinții ei din Sicilia. Da, o să scape de ea.

El avea o sumă de bani importantă ascunsă de soția sa pe care i-a oferit-o Giovannei. Ea a acceptat suma mare de bani și a plecat în Italia. El a rugat-o doar să-l anunțe când va naște, să-i trimită o vedere și să scrie pe ea Spaghete.

După 9 luni, soția găsește în cutia poștală vederea de la italiancă și i se pare tare ciudată. Îi citește soțului ce scria pe vedere:

“Spaghete, spaghete, spaghete, spaghete, spaghete. Trei cu chiftele, două fără. Trimite sos de roșii.”

Soțul a leșinat.

Comments (0)
Add Comment