Soţia m-a târât zilele trecute la priveghiul şefului ei, un cunoscut şef mafiot.
Mă simţeam destul de ciudat, aşa că m-am dus la bar să beau ceva.
Întâmplător, am auzit următoarea conversaţie:
– Dragă vere, unchiul a fost un mare om! Nu cred că i-ar plăcea atâta tristeţe.
Cred că ar dori să-i sărbătorim viaţa, nu să plângem!
– Dacă zăresc chiar şi umbra unui zâmbet pe chipul cuiva, în ziua în care îmi îngrop tatăl, îl împuşc drept între ochi!
M-am întors în grabă la soţia mea.
– Arăţi groaznic, iubito, i-am zis.
– Nu prea îmi plac mie chestiile astea, zise ea.
– Totuşi, cred că dacă ai încerca să zâmbeşti un pic, ţi-ar face bine.