Dimineața următoare, David nu mai era același om. Nu mai era tatăl relaxat care încerca să își refacă viața. Era un părinte cu o singură misiune: să afle adevărul.
Încă de pe vremea copilăriei, își amintea cum tatăl lui îi spunea: „Când e vorba de copilul tău, îți deschizi urechile și ochii, chiar dacă îți e teamă de ce o să vezi.” Așa că, în loc să plece la muncă, David și-a anunțat șeful că va lucra de acasă. Și-a făcut un plan simplu, dar precis.
A lăsat impresia că pleacă dimineața, și-a luat haina, a ieșit pe ușă și a mers până în colțul străzii. Apoi, s-a întors pe furiș, a intrat în casă și s-a ascuns în dulapul din dormitor, cel cu ușă glisantă, de unde putea vedea o parte din sufragerie prin crăpătura ușii.
Orele treceau greu. Auzea pașii Oliviei, zgomotul tacâmurilor, vocea ei când vorbea la telefon. Părea o dimineață obișnuită.
Până când Emilia a ieșit din cameră.
— Bună dimineața… a spus ea, cu o voce abia șoptită.
Olivia nu a răspuns. S-a întors brusc, cu ochii îngustați, și a aruncat un pahar pe masă.
— Ți-am spus să nu umbli la lucrurile mele!
David a simțit cum i se strânge stomacul. Emilia a încercat să explice, dar Olivia s-a apropiat și, într-un gest brutal, i-a prins brațul.
— Te învăț eu minte!
David nu a mai stat pe gânduri. A deschis ușa dulapului cu un zgomot puternic, iar Olivia a încremenit. Emilia s-a întors, surprinsă, și a alergat direct în brațele lui.
— Ieși afară din casa mea, a spus David cu o voce joasă, dar tăioasă.
Olivia a încercat să protesteze, spunând că „nu e ce pare”, dar David a ridicat mâna, oprind-o din vorbă. A scos telefonul, a sunat la poliție și a anunțat totul, exact așa cum văzuse.
Nu era doar furie. Era hotărârea aceea tăcută pe care o știu bine mamele și tații români când vine vorba de a-și apăra copilul. E același instinct care, pe vremuri, îi făcea pe părinți să doarmă în fața ușii, cu cheia sub pernă, ca să știe că nimeni nu le atinge familia.
Câteva ore mai târziu, Olivia nu mai era acolo. Poliția a început ancheta, iar David a depus plângere oficială. Emilia, obosită de plâns, s-a cuibărit pe canapea, sub o pătură moale.
David i-a pregătit un ceai de mușețel, așa cum îi făcea mama lui când era mic. În bucătărie mirosea a liniște, a grijă și a promisiunea că de acum înainte nimeni nu o va mai răni.
Și-a privit fiica și și-a spus, în gând, jurământul pe care știa că îl va respecta până la ultima suflare:
„Cât timp respir, nimeni nu îți va mai face rău.”
Iar în acea seară, pentru prima dată după mult timp, Emilia a adormit fără teamă, cu zâmbetul mamei ei în amintire și brațele tatălui în jurul ei.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.