…a auzit strigătul ei de bucurie. Toată lumea a izbucnit în aplauze, iar eu am simțit că am tot ce mi-am dorit vreodată.
Până în ziua nunții.
Ceremonia a fost ca desprinsă dintr-un vis. Florile albe, lumânările aprinse, muzica blândă – totul era perfect. Eu tremuram de emoție, iar Eduard nu-și putea lua ochii de la mine.
Dar apoi, vocea Patriciei a răsunat în microfon
„Aș vrea să spun câteva cuvinte despre noua soție a fiului meu”, a început ea, cu un zâmbet fals. Am simțit cum mi se strânge stomacul.
„Nu toți avem norocul să găsim dragostea… unii o caută din interes. Și unii bărbați, din păcate, nu văd clar când o femeie îi folosește. Eduard, eu te-am avertizat.”
În sală s-a făcut liniște. Am simțit cum inima îmi bate în urechi.
Cineva a tușit. Cineva a scăpat un pahar. Eu nu puteam mișca niciun mușchi.
Și atunci, dintr-o dată, Lia s-a ridicat de la masă. Pășea hotărât spre scenă, cu o foaie în mână. Oamenii s-au dat la o parte, privindu-se între ei.
„Eu vreau să citesc ceva”, a spus ea, cu voce tremurată, dar sigură.
Patricia a încercat să o oprească, dar Lia a ridicat hârtia și a început:
„Scrisoare de la tati Eduard pentru Lia și mami Clara.”
În clipa aceea, toată lumea a încremenit.
Vocea ei mică citea cuvinte care aveau să schimbe totul:
„Dacă citești asta, Lia, înseamnă că totul a mers cum trebuie. Vreau să știi că vă iubesc pe amândouă din tot sufletul. Nu pentru ce ați fost, ci pentru cine sunteți. Clara m-a învățat ce înseamnă curajul, iar tu m-ai învățat ce e iubirea necondiționată. Așa că, dacă cineva îți spune vreodată că mama ta nu e demnă de iubire, să știi că tati nu ar fi fost nimic fără ea.”
O lacrimă mi-a căzut pe rochie. Patricia a rămas împietrită, incapabilă să scoată un cuvânt.
Invitații au început să aplaude. Mai întâi timid, apoi din ce în ce mai tare. Eduard m-a prins de mână, m-a tras aproape și mi-a șoptit:
„Ți-am spus că o să știe exact ce să facă.”
Am aflat mai târziu că Eduard scrisese acea scrisoare cu o seară înainte, știind că mama lui ar putea încerca ceva. O lăsase în geanta Liei „pentru orice eventualitate”.
După acea zi, Patricia n-a mai îndrăznit niciodată să mă critice. La o lună după nuntă, a venit la noi acasă, ținând un buchet de flori și cu ochii în lacrimi.
„Îmi pare rău”, a spus ea, aproape în șoaptă. „Am pierdut prea mult timp judecând. Și mi-era teamă că o să te pierd, Eduard.”
De atunci, totul s-a schimbat. Patricia a devenit bunica pe care Lia nu o avusese niciodată. Merge la toate serbările, aduce prăjituri, și îi împletește părul, așa cum făcea Eduard odinioară.
Au trecut șase luni de atunci.
Uneori, când privesc fotografia de la nuntă — eu, Eduard și Lia, zâmbind în lumina apusului — îmi amintesc cum un moment de umilință s-a transformat într-o lecție despre iubire, iertare și familie.
Pentru că uneori, cea mai frumoasă dovadă de iubire nu vine din promisiuni, ci din faptele care rămân în inimă.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.