Vremurile de mult apuse au lăsat urme adânci pentru mulți. Ce mâncau românii pe vremea lui Ceauşescu? Oamenii erau nevoiți să stea la coadă cu noaptea-n cap, pentru rația de alimente, cumpărată pe cartelă.
Pandemia de Coronavirus le-a adus aminte multor români de vremea lui Ceaușescu. Mai exact, imaginile cu rafturile goale pentru câteva ore sau chiar câteva zile la unele produse din marile magazine le-au părut destul de cunoscute acelora care au trăit în așa zisa Epocă de Aur. Însă chiar și în plină pandemie, marile magazine nu au semănat deloc cu realitatea dură a anilor de comunism. Problema stocurilor s-a rezolvat rapid, iar românii oricum au avut la discreție de unde alege ce alimente să pună pe masă, bineînțeles, în funcție de buzunar.
Pentru românii anilor 2000, shoppingul este un adevărat sport național, am putea spune. Și asta, luând în calcul doar câte mall-uri s-au deschis în toată țara în ultimii ani. Acum, mulți nici nu își pot închipui o săptămână fără măcar o sesiune de shopping. În zilele noastre, consumerismul este considerat și o terapie de specialiștii care studiază comportamentul oamenilor.
Ce mâncau românii pe vremea lui Ceauşescu. La coadă cu noaptea-n cap
Dacă dăm timpul înapoi, realitatea anilor ’80 era total opusă celei pe care o trăim azi. Pentru românii de rând, acele vremuri au fost extrem de grele. Mâncarea era tot mai puțină și mai greu de găsit. Oamenii erau nevoiți să trezească cu noaptea-n cap pentru a prinde un loc la coadă ca să-și cumpere rația de alimente. Însă ce mâncau românii pe vremea lui Ceauşescu? Așteptau la rând, să fie printre primii în cazul în care la magazinul din colț ”băgau marfă”
Nu știau niciodată “ce vor prinde”. Magazinul putea să aibă lapte, unt, ouă, zahăr, făină, mălai, ulei, mai rar carne de pui, măsline, brânză, lămâi, mezeluri sau vreun parizer din soia.
Însă putem vorbi despre o porție a românilor care au trăit pe vremea lui Ceaușescu. Pe masa oricărui român s-ar fi împărțit să fie o jumătate de pâine pe zi, un litru de ulei şi un kilogram de zahăr pe lună. La capitolul carne, care se găsea destul de rar la alimentarele de pe vremea lui Ceaușescu, puii vânduţi aveau cel mult greutatea unui porumbel.
Așa s-a născut un adevărat fenomen ce s-a împământenit bine printre românii. Oamenii s-au văzut nevoiți să își facă un întreg sistem de “pile şi relaţii” pentru a căpăta marfa pe sub mână. Trebuie amintit însă că proviziile de alimente erau considerate specula, fiind pedepsită cu închisoarea.
Rația de alimente, pe cartelă. Standardul de greutate al românilor
Pentru că economia nu funcţiona tocmai bine, iar Ceauşescu dorea cu orice preț să achite în avans datoria externă a României, timp de aproape un deceniu, românii au mâncat cu porţia.
Așadar, banii s-au făcut luând mâncarea de la gura poporului. Românii au ajuns să-și cumpere pâinea, zahărul şi uleiul pe cartel, doar de la alimentarele de cartier.
În România anilor ’80 s-a introdus și raţionalizarea pâinii. Mai exact, din 1982, comunişti au adoptat treptat mai multe legi care reduceau oficial porţiile de mâncare ale oamenilor.
Tot în 1982, a primit undă verde “Programul de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei”. Era un document care stabilea oficial care era necesarul de calorii, raţia de mâncare şi standardul de greutate pentru români.
Prin tot felul de studii, comuniștii au ajuns la concluzia că românii au nevoie doar de 2.700-2.800 de calorii.
Așadar, anual, românii aveau nevoie de cel mult: 60-70 de kilograme de carne şi produse din carne, 8-10 kilograme de peşte şi produse din peşte, 210-230 litri de lapte sau produse din lapte, 260-280 de ouă, 16 kilograme de grăsimi, ulei, margarină, 170-180 de kilograme de legume, 70-90 de kilograme de cartofi, 304 kilograme de legume boabe, 65-95 kilograme de produse din fructe, 22-26 de kilograme de zahăr.
Totodată, la data de 19 decembrie 1980, se dădea “Legea pentru constituirea, repartizarea şi folosirea pe judeţe a resurselor pentru aprovizionarea populaţiei”. Noul document stabilea raţionalizarea consumului de alimente pe judeţe și pe categorii de populaţie. Raţiile mai mari se primeau la oraş, iar cele mai mici le primeau ţăranii din mediul rural.