Hope Howard, o tânără de 26 de ani din armata Statele Unite ale Americii, s-a lepădat de uniforma militară și s-a apucat de defilat… în lenjerie intimă. Pictorialele fetei de pe rețelele de socializare sunt pur și simplu devorate de mii de admiratori.
Hope Isabel Howard este un veteran al forțelor aeriene americane care a arătat întregii lumi că nu e niciodată prea târziu pentru a-ți schimba drumul în viață.
A visat că va ajunge fotomodel
Încă de la varsta e 5 ani, Hope a visat că va ajunge fotomodel, dar părea că viața o duce în altă direcție când, la 19 ani, s-a înrolat în armată, imediat după ce a absolvit liceul. În timpul stagiului militar a ajuns să lupte in Afghanistan iar această experiență i-a schimbat perspectiva despre viață.
Cu buze cărnoase, sâni apetisanți şi un corp demenţial, Hope a cochetat prima dată cu armata. După ce a absolvit o școală militară, tânăra a decis să devină parte a Forțelelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii.
„Ridicarea greutăților m-a tinut în viață!”
„A fost atât cea mai neplăcută cât și cea mai placută experiență din viața mea pentru că m-a maturizat și m-a făcut să vad lumea altfel, am început să visez din nou. Am început să mănânc sănătos și să mă antrenez. Ridicarea greutăților și mâncarea sănătoasă m-au ținut în viață”, a mărturisit ea.
La 19 ani, a fost dislocată într-o misiune specială în Orientul Apropiat, mai concret – în Afganistan. Apoi s-a decis să lase armata și să se reorienteze către modelling.
După ce s-a întors acasă a devenit antrenor de fitness și fotomodel pe Instagram și, datorită corpului sau de invidiat, are sute de mii de fanii care ii admira corpul bine lucrat. Bărbaţii ar zice că este “periculoasă”, iar vestea proastă pentru ei e că Hope chiar este. Periculos de frumoasă!