Horia Brenciu se dezbracă de secrete. Mărturisiri amare despre copilăria sa: “Am fost o familie săracă”

Horia Brenciu a vorbit în exlusivitate despre copilăria sa. Artistul a declarat că familia sa a fost una săracă, iar mama sa a murit când acesta avea doar 11 ani. În prezent, Horia are patru copii, două fetițe , ale soției sale din prima căsnicie, o fetiță, care este rodul iubirii dintre ei, și un băiețel, adoptat imediat după ce a fost născut.

Horia Brenciu se dezbracă de secrete. Mărturisiri amare despre copilăria sa: “Am fost o familie săracă”

Horia Brenciu, în vârstă de 46 de ani a vorbit în emisiunea Vorbește lumea, de la ProTv, despre copilăria sa. Acesta a precizat că era un copil încăpățânat, iar până la patru ani jumătate nu a vorbit deloc. Până într-o zi, când mătușa sa l-a convins să scoată câteva cuvinte. „La un moment dat, mătușa mea m-a luat și mi-a zis: «Horia, vorbește!». Probabil că toată liniștea din prima parte a copilăriei mele a compensat în a doua parte a copilăriei”, a spus acesta.

Oomul de televiziune a menționat că familia sa a fost săracă, iar mama sa s-a stins din viață când acesta avea 11 ani, și fratele său 10 ani. „„Noi am fost o familie, cred că puțină lume știe lucrul ăsta, noi am fost o familie săracăTata s-a ocupat cât a putut de educație și el era bucătarul în casă. (…) La Brașov, nu numai că nu se găsea nimic [de mâncare] și cozile erau de la 2-3-4 dimineața, dar se mai și stingea lumina”, a spus Horia.

Horia Brenciu și-a pierdut ambii părinți

Întrebat de moartea mamei sale, cum a reușit să treacă peste, artistul a declarat că șocul acesta se simte pe măsură ce îmbătrânești. Însă, ceea ce l-a șocat cel mai tare a fost moartea tatălui său, cu care artisul avea o relație specială. „Dacă spunem că viața este cel mai bun profesor, fiecare copil este cel mai bun profesor pe care poți să îl ai”, mai mărturisește artistul, referind-se la cei patru copiii ai săi.

Horia Brenciu este căsătorit cu Alice de opt ani și au construit împreună multe. Cei doi au împreună trei fete și un băiat. Soția sa mai are două fete din căsnicia anterioară, pe Andreea și Maria, iar împreună cei doi au o fetiță, pe Mina, și un băiețel adoptat. „Soția mea este directoarea acestei Academii. Soția mea mi-a fost producător la trei televiziuni: la TVR în 1999, la Național TV în 2004 și când am făcut un film serial la PRO TV în 2006. Acum, în 2019, îmi este din nou șefă. E o plăcere pentru mine”, a declarat Horia Brenciu.

Horia brenciu familie
Horia Brenciu

v
Horia brenciu familie
Horia Brenciu
v
Horia brenciu familie

Horia Brenciu a povestit cum a decurs adopția fiului său Toma: „Nu-l avortează, îl vrem noi!”

Horia Brenciu a povestit cum l-a adoptat pe micuţ, dar şi cum le-a cunoscut pe fiicele soţiei sale.

„Alice era gravidă cu Maria, iar Andreea avea 8 ani. Când am devenit tatăl lor oficial, Maria avea 7 ani şi Andreea 15.

Îmi spun şi Horia, şi tati, dar şi tato. Acum, Maria are 20 de ani, iar Andreea 28. În 2012, pe 1 noiembrie, a venit pe lume fetiţa noastră, Mina, care are 7 ani, şi dragul nostru Toma vă salută la cei 5 ani ai lui …

Auzisem de la nişte cunoştinţe de familie despre o tânără domnişoară care vrea să avorteze şi atunci am făcut toate demersurile.

Am zis, «Nu-l avortează, îl vrem noi!». Soţia mea a fost cu ea peste tot. Era minoră. I-am asigurat toate elementele unei naşteri normale.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *