În România, unul din 5 tineri cu vârsta între 20 şi 34 de ani nici nu lucrează, nici nu învaţă

În România, unul din 5 tineri cu vârsta între 20 şi 34 de ani nici nu lucrează, nici nu învaţă, arată studiile. Specialiştii au denumit fenomenul -„Generaţia degeaba” şi au găsit şi reponsabilul: statul român. Cei mai mulţi dintre aceşti tineri trăiesc în mediul rural şi nu au terminat 8 clase. Îi găsim şi la oraşe, unde îşi omoară timpul prin baruri şi la pariuri sportive.

Pe un câmp din judeţul Călăraşi, doi fraţi, unul de 21, celălalt de 26 de ani, au fost tocmiţi de un fermier să aibă grijă de recolta de pepeni. Primesc pentru asta câte 50 de lei pe zi, fiecare.

Niciunul nu a lucrat vreodată cu forme legale. Spun că preferă banii jos, negociaţi cu fiecare fermier în parte. Chiar dacă vorbim de o zonă săracă, zilierii au pretenţii mari.

Şi nu sunt cazuri izolate. În România, 730 de mii de tineri cu vârste între 20 şi 34 de ani nu sunt nici angajaţi, nici studenţi, arată un studiu Eurostat. 

Fenomenul este mult mai prezent la sat, unde tinerii abandonează timpuriu şcoala. La oraş, mulţi stau pe banii părinţilor şi pierd timpul la pariuri sportive sau prin baruri. 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *