Klaus Iohannis impune noi restricții! Angajații să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil

Klaus Iohannis a anunțat noi măsuri stricte de restricție care ar urma să intre în vigoare în perioada următoare. Președintele a anunțat că angajații și din public și din privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil, măștile vor fi obligatorii peste tot, în toată țara, târgurile și piețele vor fi închise, iar școlile vor trece toate în online.

Circulația pe timpul nopții trebuie restricționată

„Am avut astăzi aproape 10.000 de cazuri noi. Am avut și astăzi prea mulți care au decedat și trebuie să fim foarte realiști. Sunt necesare măsuri ferme pentru a controla extinderea pandemiei.

Măsurile care s-au luat până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan național precum școlile să treacă toate în online. Angajații și din public și din privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil.

Magazinele trebuie să fie închise seara la ora 9:00. Circulația pe timpul nopții trebuie restricționată. Petrecerile trebuie interzise. Târgurile și piețele trebuie închise. Portul măștii trebuie să devină obligatoriu peste tot în țară indiferent dacă sunt locuri publice din interior sau din exterior.

Firmele trebuie să își decaleze programul de funcționare. Vrem să dăm șanse medicilor să trateze cazuri grave în spitale și ne dorim să continue activitățile economice”, a declarat Klaus Iohannis, potrivit Digi24.

Toate școlile vor activa în online, iar circulația pe timpul nopții va fi restricționată

Premierul Ludovic Orban a anunțat că măsurile vor intra în vigoare de luni. Școlile vor trece toate în online, angajații din public și privat vor lucra de acasă unde este posibil, magazinele vor trebui închise seara cel târziu la ora 9, circulația pe timpul nopții va fi restricționată, petrecerile vor fi strict interzise, iar târgurile și piețele vor fi închise. De asemenea, românii din întreaga țară sunt obligați să poarte masca de protecție.

Presedintele a ținut să precizeze că deși au fost elaborate aceste restricții, România nu intră în starea de carantină.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *