Vântul rece bătea peste pista pustie, ridicând praful în jurul picioarelor mele. Paznicul a făcut un pas spre mine, dar atunci am auzit un țiuit ascuțit, urmat de un mic zgomot metalic. În mai puțin de o secundă, bărbatul s-a prăbușit inconștient.
Din spatele hangarului a apărut un bărbat cu o glugă neagră. L-am recunoscut imediat. Tatăl meu.
„Nu avem timp,” a spus scurt. „Vin după tine.”
Am urcat grăbită într-o mașină neagră fără numere de înmatriculare. Motorul a pornit cu un huruit adânc, iar în oglinda retrovizoare am văzut luminile albastre ale securității companiei aprinzându-se în spate.
„Tată, ce o să facem?” am întrebat cu vocea tremurândă.
„O să te duc într-un loc sigur. Apoi o să-l terminăm pe el.”
Nu-l mai văzusem de ani buni, dar privirea lui era la fel — rece, precisă, plină de determinare. În câteva minute am ajuns pe un drum forestier. Când a oprit mașina, m-a privit cu ochii umezi.
„Elena, trebuie să-ți spun ceva. Soțul tău nu e doar un afacerist. Lucrează cu oameni foarte periculoși. Și copilul tău… e cheia unei moșteniri de milioane.”
Am simțit cum lumea mi se prăbușește. Totul avea sens acum — tăcerile lui, întâlnirile secrete, documentele ascunse.
„Tată, trebuie să-l oprim. Dar nu vreau să fug toată viața.”
El a zâmbit amar. „Atunci nu fugi. Luptă.”
Am petrecut noaptea într-o cabană părăsită, înconjurați de pădure. Nu puteam dormi. Copilul mișca, ca și cum simțea neliniștea mea. În acea tăcere, m-am jurat că nu voi lăsa pe nimeni să mi-l ia.
Dimineața, tatăl meu mi-a dat o cutie mică. „E tot ce mai am din zilele mele de agent. O să te ajute dacă ajungi la strâmtoare.” Înăuntru era un mic dispozitiv, un fel de emițător, și o cheie de la un apartament din Brașov.
Când am plecat, l-am îmbrățișat. Nu știam dacă îl voi mai vedea vreodată.
La prânz, am ajuns în oraș, purtând o eșarfă pe cap și o geacă veche, ca să nu atrag atenția. În timp ce stăteam la o cafenea mică, am văzut pe ecranul televizorului o știre:
„Soția miliardarului Andrei Mureșan, dispărută. Poliția oferă o recompensă de 100.000 lei pentru orice informație.”
Mi s-a strâns inima. Nu mai eram doar o femeie trădată. Eram o fugărită.
În seara aceea, când am intrat în apartamentul din Brașov, m-am simțit pentru prima dată în siguranță. Dar siguranța n-a durat. În buzunarul gecii mele a vibrat telefonul vechi pe care mi-l dăduse tata. Un singur mesaj:
„Elena, nu te întoarce. Au aflat unde ești. Ai grijă de copil.”
Am privit lung ecranul, apoi am pus mâna pe burtă. „Nu, tati,” am șoptit. „De data asta, eu am grijă de mine.”
Am luat cheile mașinii, am pornit motorul și am privit cerul de toamnă deasupra Brașovului. Nu mai eram femeia speriată de ieri. Eram o mamă gata să lupte.
Și de data asta, nimeni nu avea să câștige în locul meu.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.