Orban suna mobilizarea generala: Fara menajamente, fara mila fata de cei care incalca legea

Premierul Ludovic Orban le-a transmis ministrilor sa mobilizeze ministerele la maximum si sa utilizeze toate instrumentele legale pentru a reduce numarul infectarilor cu SARS-Cov-2: „Fara menajamente, fara mila fata de cei care incalca legea”, a spus Orban.

„Va transmit un mesaj foarte serios: cresterea numarului de persoane diagnosticate pozitiv COVID-19 trebuie sa ne puna in garda. Va solicit fiecarui ministru sa sunati mobilizare generala in ministerele pe care le conduceti. Toate ministerele care sunt implicate in batalia anti-COVID trebuie sa fie mobilizate la maximum si sa utilizeze toate instrumentele legale aflate la dispozitie pentru a putea reduce numarul de persoane infectate”, a spus Orban, joi, pe Facebook.

Acesta afirma ca majoritatea cetatenilor sunt corecti, se protejeaza, respecta regulile de protectie sanitara, insa altii ignora toate aceste reguli.

„Din pacate, avem o suma de agenti economici, de institutii si de cetateni, care, poate si din cauza unei campanii de agresivitate fara precedent de negare a virusului si de nesocotire a pericolului, au ajuns in situatia de a ignora regulile pe care le-am stabilit. Transmit un mesaj simplu: fara menajamente, fara mila fata de cei care incalca legea si regulile de protectie sanitara. Toate institutiile cu atributii de control trebuie sa fie mobilizate in teren si sa controleze la sange, peste tot unde trebuie respectate reguli, respectarea acestora si sa dicteze toate sanctiunile legale impotriva celor care incalca regulile”, a mai spus Orban.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *