Un șofer din Todirești a prezentat, vineri, polițiștilor la un control un permis emis în 1971 de Republica Socialistă România. Mașina pe care o conducea avea Inspecția Tehnică expirată și nu era asigurată RCA, iar șoferul de 68 de ani susține că nu știa că trebuie să preschimbe permisul. Tot la sfârșitul săptămânii, un tânăr sucevean a fost reținut prin Călărași după ce a fost prins a 13-a oară conducând cu permisul suspendat, Polițiștii l-au băgat în arest .
O patrulă din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești a oprit pentru control vineri dimineață, la ora 09.30, pe DJ 178A din comuna Todirești, autoturismul condus de un localnic de 68 de ani, care a prezentat un permis de conducere categoriile „B” și „C”, eliberat în anul 1971 de Republica Socialistă România, însă neactualizat conform normelor rutiere în vigoare. Cu ocazia cercetărilor, bărbatul a declarat faptul că nu posedă alt permis de conducere decât cel prezentat pentru control și nu a știu faptul că nu are dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că autoturismul are inspecția tehnică periodică (I.T.P.) expirată și nu este asigurat R.C.A., motiv pentru care bărbatul de 68 de ani a fost sancționat contravențional. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”.
Tânăr reținut la Călărași după ce a fost prins a 13-a oară conducând fără permis
Un tânăr de 28 de ani, din Suceava, a fost reținut la sfârșitul săptămânii trecute de polițiștii din județul Călărași, după ce a fost prins la volan, deși avea permisul suspendat. Pentru că acesta se afla a 13-a abatere de acest gen, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore.
Polițiștii l-au prins pe tânărul de 28 de ani, din Suceava, la volanul unui autoturism cu semiremorcă pe raza localității Dor Mărunt, din județul Călărași.
În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că șoferul avea permisul suspendat și că a mai fost depistat de 12 ori, pe raza altor județe, la volan, deși nu avea acest drept, au transmis reprezentanții IPJ Călărași. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și urma să fie prezentat instanței pentru luarea unor măsuri preventive. (O.S.)