Unui bărbat în vârstă de 85 de ani, i-a fost solicitat de către medicul său o proba pentru număr de spermatozoizi, ca parte a examenului fizic .
Doctorul a dat omului un borcan și a zis: „Ia acest borcan acasă și să adu înapoi mâine o probă de material seminal.
„A doua zi, bărbatul în vârstă de 85 de ani, a reapărut la cabinetul doctorului și i-a dat borcanul, care era la fel de gol și curat ca și în ziua precedentă.
Doctorul a întrebat ce s-a întâmplat și omul a explicat:
” Ei bine, doctore, e așa – mai întâi am încercat eu cu mâna dreaptă, dar nimic. Apoi am încercat cu mâna stângă, dar încă nimic.
Apoi am chemat pe soția mea pentru ajutor A încercat cu mâna dreaptă, apoi cu stanga, încă nimic, a încercat cu gura, mai întâi cu dinții, încă nimic .
Noi chiar am chemat pe vecina noastra, doamnă de langa a încercat de asemenea, mai întâi cu ambele mâini, apoi o subsuoară, și ea chiar a încercat între genunchi, dar încă nimic.”
Doctorul a fost șocat ! ” Ai cerut ajutor chiar si la vecina ? „
Bătrânul a răspuns: ” Da, nici unul dintre noi nu a putut deschide borcanul. „