Vladimir Putin ar fi în comă după o operaţie nereuşită. Speculaţiile presei ucrainen

Serviciile secrete, citând surse din Kremlin, au raportat că anturajul lui Putin a început să pregătească așa-numita „tranziție a puterii” și să caute un succesor la „tron”.

Potrivit presei ucrainene, președintele rus Vladimir Putin ar fi trecut printr-o intervenție chirurgicală nereușită pentru îndepărtarea unei tumori canceroase, în urma căreia ar fi intrat în comă.

Potrivit informațiilor, președintele Federației Ruse se află la terapie intensivă, unde viața îi este susținută cu ajutorul aparatelor. Putin ar avea toate refelexele inhibate la nivelul trunchiului, iar corpul său nu răspunde la durere, relatează obozrevatel.com.

Șeful Federației Ruse se află într-o stare de comă distructivă, spun surse de informații. Anturajul dictatorului a decis să ascundă informații despre starea lui Putin. Ei plănuiesc să nu dea informații până când Kremlinul nu va stabili cine îi va succeda.

Până atunci, sosia lui va apărea în public, pentru a liniști mass-media. Este de așteptat ca ministrul rus de externe Serghei Lavrov să se adreseze în curând președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, cu cererea de a anunța întâlnirea mult așteptată dintre Vladimir Putin și președintele ucrainean Vladimir Zelenski, la care va trebui să participe și liderul turc.

Totuși, potrivit unor surse, conform planului Kremlinului, această întâlnire nu va avea loc pentru a nu risca dezvăluirea privind înlocuirea lui Putin cu o sosie.

Rusia intenționează să dea vina pe Ucraina, pe poziția sa presupus neconstructivă și pe Volodimir Zelenski, pentru că au sabotat această întâlnire, iar în plus, vor fi înaintate condiții care sunt evident inacceptabile pentru Ucraina.

Amintim că președintele turc Recep Tayyip Erdogan plănuiește să poarte discuții cu președinții Ucrainei și Rusiei, Volodimir Zelenski și Vladimir Putin. Acestea ar trebui să aibă loc în această săptămână și se vor axa pe deblocarea exporturilor maritime de cereale ucrainene.

Putin ar fi fost tratat pentru cancer în luna aprilie şi ar fi scăpat de o tentativă de asasinat în martie, susţine un raport clasificat al SUA

Preşedintele rus Vladimir Putin ar fi urmat un tratament pentru un cancer în stadiu avansat în luna aprilie şi ar fi scăpat de o tentativă de asasinat în martie, susţine un raport clasificat al Statelor Unite, au declarat trei lideri ai serviciilor secrete americane pentru Newsweek. Un oficial din cadrul serviciilor naţionale de informaţii (DNI) afirmă că posibilitatea ca Putin să fie bolnav, sau chiar să moară, ar diminua ameninţarea unui război nuclear. ”Putin este cu siguranţă bolnav”, însă continuă să fie ”periculos, iar dacă moare, se va declanşa haosul”, a mai subliniat oficialul DNI.

Unul dintre oficialii americani a declarat că puterea lui Putin nu mai este ”absolută”, iar oficialii de la Kremlin ”simt că sfârşitul e aproape”.

Toţi cei trei oficiali americani – unul din cadrul serviciilor naţionale de informaţii (DNI), un ofiţer superior pensionat al Forţelor Aeriene şi unul de la Agenţia de Informaţii Militare (Defense Intelligence Agency, DIA) avertizează că izolarea liderului rus îngreunează evaluarea stării sale de sănătate de către serviciile de informaţii americane.

Vladimir Putin este un amator al călăriei şi al hocheiului, întruchipând de ani de zile imaginea masculinităţii şi a vitalităţii, un lider a cărui imagine a fost atent conturată de Moscova şi folosită adesea de propagandiştii de la Kremlin pentru a face comparaţii între el şi omologii săi americani.

Masa foarte lungă pe care Putin a folosit-o la Kremlin în cadrul întâlnirilor sale oficiale a ajuns să simbolizeze paranoia şi frica sa fizică.

Cel mai recent, masa a fost folosită la întâlnirea cu preşedintele francez Emmanuel Macron pe 7 februarie, cu doar două săptămâni înainte de invazia Ucrainei. Pentru comunitatea de informaţii, masa lungă şi comportamentul lui Putin exprimă declinul preşedintelui rus.

”Nu a fost nicio strângere de mână, nicio îmbrăţişare caldă şi am observat asta”, spune liderul DNI. El a afirmat că serviciile de informaţii franceze au obţinut multe observaţii cu privire la întâlnirea şi călătoria la Moscova, refuzând să detalieze ceea ce a fost raportat guvernului SUA.

Apoi a urmat întâlnirea lui Putin din 21 aprilie cu ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, de data aceasta la o masă mică, de culoare verde. Mulţi s-au concentrat asupra lui Şoigu, care dispăruse din atenţia publicului. Însă Putin este cel care a dispărut mare parte a lunii şi nu părea să fie tocmai sănătos. El a stat cocoşat pe scaun în timp ce se ţinea de masă cu mâna dreaptă.

Unii observatori au dedus că liderul rus suferea de boala Parkinson. Alţii au insistat că este vorba doar antrenamentul cu armele KGB, referindu-se la poziţia şi mersul lui rigid, întotdeauna cu braţul drept gata să ajungă în interiorul unei jachete pentru a apuca arma.

Apariţia preşedintelui rus de ”Ziua Victoriei” pe 9 mai a stârnit din nou un val de nelinişte. Vizibil balonat, Putin s-a aşezat pe un scaun, cocoşat, acoperindu-şi picioarele cu o pătură. Comunitatea de informaţii a SUA a precizat că situaţia lui era mai gravă decât se credea anterior, iar epuizarea fizică a fost egalată cu epuizarea propriei Rusii.

Trei zile mai târziu, şeful serviciului de informaţii al Ucrainei, general-maiorul Kyrylo Budanov, a declarat pentru Sky News că Putin se afla într-o ”stare psihologică şi fizică foarte proastă şi este foarte bolnav”, adăugând că există planuri în interiorul Kremlinului de a-l îndepărta de la putere.

Un zvon potrivit căruia oamenii de securitate de la Kremlin au descoperit un complot rusesc de asasinare a lui Putin a fost confirmat la acest moment.

”Putin este bolnav? Absolut. Dar nu ar trebui să lăsăm aşteptarea morţii lui să conducă la acţiuni proactive din partea noastră. Un vid de putere după Putin ar putea fi foarte periculos pentru lume”, a declarat fostul ofiţer al Forţelor Aeriene.

Oficialul DNI a subliniat că indiferent dacă Putin este ”puternic” sau ”slăbit”, puterea nucleară a Rusiei persistă. Liderul DIA susţine că, în anumite privinţe, posibilitatea ca Putin să fie ”bolnav sau să moară ar fi benefică pentru întreaga lume, nu doar în privinţa viitorului Rusiei sau a încheierii războiului din Ucraina, ci pentru a diminua ameninţarea nebunului cu războiul nuclear”.

Dacă sănătatea lui Putin ar fi în declin, atunci liderul rus ar avea o influenţă diminuată asupra consilierilor şi subordonaţilor lui, spre exemplu, ”în cazul în care ordonă folosirea armelor nucleare”, a mai argumentat oficialul american.

”Putin este cu siguranţă bolnav… dacă va muri în curând este o simplă speculaţie. Totuşi, nu ar trebui să fim liniştiţi (…) Însă continuă să fie periculos, iar dacă moare, se va declanşa haosul”, a conchis el.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *