Ce a făcut Simona Halep în momentul în care a aflat că hackerii i-au “spart” contul de Instagram

Contul de Instagram al Simonei Halep a fost “spart” azi-noapte de hackeri, iar aceștia au cerut bani în numele sportivei. Imediat după ce a aflat despre surpriza neplăcută de care a avut parte, campioana noastră a intrat pe celelalte rețele sociale și a postat mesaje.

“Vă rog să ignorați hackerii care momentan se distrează pe contul meu de Instagram. Știm de acest lucru și lucrăm la el. Sperăm că problema va fi rezolvată cât mai repede”, a scris Simona.

Ulterior, după ce problema a fost remediată, sportiva noastră a revenit cu un mesaj, pe Twitter. “Totul a fost curățat”, a scris Simona, alături de o poză în care ține pumnul strâns, semn al victoriei.

Cei 1.300.000 de urmăritori ai Simonei Halep pe cunoscuta reţea de socializare au avut surpriza să vadă două mesaje ciudate. În ele, Simona Halep “cerea” bani, doar că totul era doar o farsă, după ce contul său a căzut victima hackerilor.

“Hei, mă poate ajuta cineva? Sunt blocată în Elveția, iar contul meu bancar nu merge aici. Am nevoie de 500 de dolari. Sunt dispusă să plătesc 1.500 de dolari până în weekend. Am un cont pe Zelle.

Aplicația Venmo nu merge dintr-un anumit motiv. Vă rog, nu mă mai întrebați dacă primesc bani prin Venmo. Este atât de rușinos”, au fost mesajele apărute și șterse de pe contul Simonei.

Comments (0)
Add Comment