Klaus Iohannis, după cel mai grav bilanț de Covid-19: Ne aflăm într-un punct critic, restricțiile sunt inevitabile

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, că ultimele cifre raportate în România privind infectările cu Covid-19, dar şi numărul deceselor “trag un puternic semnal de alarmă” și că introducerea de noi măsuri este inevitabilă.

“Lunile care vor urma nu vor fi deloc uşoare”, a apreciat preşedintele şi a cerut oamenilor să dea dovadă de solidaritate.

Cu toate acestea, Iohannis a precizat că “nu este nevoie să închidem toată ţara” și că restricțiile vor fi aplicate doar în acele zone în care numărul infectărilor este mai mare.

– Ultimele cifre anunțate de autorități sunt îngrijorătoare.

– Toți acești indicatori transmit un puternic semnal de alarmă de care avem cu toții responsabilitatea să ținem cont.

– Tendința actuală este de creșterea a ratei infectărilor. În acest context, măsurile de restricțiile sunt inevitabile, cu cât mai repede sunt introduse și respectate, cu atât mai repede își vor face efectele.

– Avem încredere în medicii noștri, lunile care vor urma nu vor fi ușoare. În ciuda pericolului suplimentar la care se expun, vor acționa cu același devotament.

– Vreau să-i asigur pe medici și pe cei din personalul medical că sunt alături de ei.

– Ne aflăm într-un punct critic și avem de făcut o alegere fundamentală pentru sănătatea noastră.

Klaus Iohannis a răspuns întrebărilor jurnaliștilor:

Întrebare: De ce nu reușim să creștem capacitatea de testare?

Klaus Iohannis: Numărul de testări crește de la o săptămână la alta. Este însă o dublă problemă. Nu doar aparatele cu care se testează sunt poate încă insuficiente, personalul calificat nu poate fi inventat peste noapte. Pregătirea lor durează ani și ani. Nu trebuie să ne așteptăm la minuni, lucrurile merg tot mai bine, dar dacă nu avem grijă boiala va fi mai rapidă ca noi.

Întrebare: Au venit primele restricții, ce se va întâmpla dacă în următoarele două săptămâni nu apar rezultatele așteptate?

Klaus Iohannis: Vom reacționa local și regional. Nu este nevoie să închidem toată țara, dacă avem focare în anumite regiuni, atunci acolo se va acționa.

– Sunt orașe și comune unde numărul de infectări este mare, dar și sunt orașe unde nu sunt bolnavi. Deci trebuie să se acționeze distinct.

Întrebare: Ați făcut suficient pentru a inversa tendința de creștere a numărului de cazuri față de atenția acordată temelor electorale?

Klaus Iohannis: Sănătate publică este amenințată de Covid-19, iar politica românească este amenințată de PSD. Sunt două pericole distincte. Să nu facem confuzie între abordarea politică și cea publică. 

Întrebare: Un domeniu afectat de pandemie este cel cultural. Ce argumente este pentru închiderea teatrelor și cinematografelor?

Klaus Iohannis: Cultura este unul din domeniile extrem de mult afectat. E însă clar că vorbim de măsuri luate de autorități la sfatul experților, care recomandă ce măsuri trebuie luate pentru a îngrădi răspândirea virusului, Din păcate, cultura de cele mai multe ori s-a manifestat prin spectacole, unde se întâlnesc oamenii și experții consideră că riscul este mai mare. Am speranțe că vom trece cu bine peste această perioadă grea, inclusiv cultura românească.

Klaus Iohannis, despre o amânare a alegerilor parlamentare

Întrebare: Este oportună organizarea alegerilor parlamentare?

Klaus Iohannis: O democrație nu funcționează fără alegeri. A funcționat rezonabil de bine la alegerile locale. E clar că dacă numărul de cazuri crește, campania se va desfășura în condiții și mai speciale, dar alegerile trebuie să aibă loc. Acest parlament expiră pe 20 decembrie, chiar dacă rămâne, nu mai poate da legi organice. Cu cât am putea amâna alegerile? Constituția spune maxim 3 luni, nu cred că cineva îți imaginează că situația peste trei luni situația va fi net mai bună în iarnă spre primăvară. Condițiile sunt speciale, suntem în pandemie, dar trebuie să găsim o formă prin care facem campanie mai mult online și să mergem la vot. Actul de votare în sine nu e mai periculos decât mersul după pâine, spre exemplu.

Întrebare: Putem vorbi din nou despre starea de urgență?

Klaus Iohannis: Cred că s-au luat deciziile bune, dar o pandemie nu e o alegere politică și nu este un ghinion, este o catastrofă cu care trebuie să trăim până găsim soluțiile. Această pandemie nu a fost alegerea nimănui, ea a venit neținând cont cine e la guvernare. Încet încet am învățat câte ceva, cum se răspândește, și putem să avem o viață cât de cât apropiată de normalitate, putem avea o economie cât de cât funcțională și da, foarte regretabil, avem foarte mulți care au murit de această boală. Autoritățile au partea lor de rezolvat, noi fiecare avem răspunderea noastră să respectăm restricțiile, și boala se va răspândi mult mai încet, sistemul de sănătate va face față și când vom găsi un vaccin vom putea scăpa de acest virus. Până atunci trebuie să fim responsabili și să facem acele mici sacrificii. Va mai dura, nu e iminentă finalizarea pandemiei. Doar împreună putem îngrădi răspândirea bolii.

Întrebare: A fost depus în Parlament un proiect de lege care  prevede amânarea alegerilor în martie. Veți promulga o astfel de lege?

Klaus Iohannis: Alegerile vor fi pe 6 decembrie, sunt pregătite deja. Mandatul parlamentului nu poate fi prelungit prin lege, e definit de constituție. Constituția prevede în anumite situații că alegerile pot fi organizate după terminarea mandatului dar nu mai târziu de 3 luni. Oricâte proiecte de legi ar pune pe masă unii parlamentari care nu se mai satură aceste lucruri prin constituție nu sunt posibile.

Întrebare: Considerați că numărul ridicat de infecții din ultimele zile este legat de alegerile locale din 27 septembrie 2020?

Klaus Iohannis: Nu cred. E posibil ca în unele localități să aibă legătură cu petrecerile care s-au făcut după, ilegal și fără respectarea măsurilor de prevenție. Probabil unii la aceste petreceri au uitat că nu suntem în normalitate, suntem în pandemie. Dar nu alegerile au dus la aceste creșteri.

Klaus Iohannis, despre situația paturilor de la terapie intensivă

Întrebare: Are România numărul suficient de medici de terapie intensivă?

Klaus Iohannis: Acum situația nu este încă critică, ci foarte îngrijorătoare. Avem peste 1.000 de locuri ATI pentru Covid, cam 600 sunt ocupate. În spitale, în general, există și locuri pentru terapie intensivă altele decât pentru Covid. În total sunt circa 2.300. Locuri deocamdată sunt și pentru cei cu Covid și pentru cei cu alte probleme. Distribuția nu este uniformă, în localități cu incidența bolii mare locurile probabil sunt ocupate toate. Dar, nu trebuie să ne complacem în această situație, am discutat azi cu premierul și l-am rugat să ia măsuri urgente pentru a adăuga la numărul de paturi disponibile pentru terapie intensivă. Medici avem atâția câți avem, avem medici foarte buni, știu că mulți sunt în pragul epuizării, că nu există condiții mai bune. Medicii nu pot fi pregătiți peste noapte. Ce se poate face, se face.

Întrebare: Ne putem aștepta la restrângerea altor drepturi, precum cel la circulație?

Klaus Iohannis: Pe măsură ce rata infectării va crește, este posibil să apară noi și noi restricții. Personal, cred că toate măsurile trebuie să fie proporționale cu incidența bolii, nu trebuie să introducem prea multe restricții dintr-o dată. Și acum sunt localități în carantină.

Întrebare: Ați fost de mai multe ori în prezența unor oficiali care s-au testat pentru Covid-19. Ne puteți spune de câte ori v-ați testat? Există un protocol în situația în care testul este pozitiv?

Klaus Iohannis: Nu m-am testat. Cred că e foarte important să vedem măsurile pe care eu le tot recomand ca măsuri pe care eu le și respect. Atunci pericolul scade foarte mult, nu există, e redus aproape la zero. În Consiliul European nu e obligatorie purtarea măștii, noi totuși am considerat că e bine să o purtăm și să păstrăm o distanță rezonabilă. Există un protocol, dar nu vă spun.

Cel mai grav bilanț de Covid-19 în România, de la începutul pandemiei

Miercuri, în România a fost anunțat un cel mai grav bilanț de la debutul pandemiei: 2958 de cazuri noi de infectare cu coronavirus în ultimele 24 de ore.

De asemenea, în ultimul raport sunt anunțate 82 de decese, un nou record negativ al deceselor raportate într-o singură zi. 17 decese nu sunt, însă, din ultimele 24 de ore, precizează autoritățile. Astfel, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 66 de decese.

Tot miercuri a fost anunțat un nou record și în cazul pacienților infectați la ATI: 612 români sunt în stare gravă.

Până astăzi, 7 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 142.570 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 111.564 de pacienți au fost declarați vindecați. scrie stirileprotv.ro

Comments (0)
Add Comment