Orban, apel pentru români: „Să nu se mai creadă în bazaconiile negaționiștilor”

Premierul Ludovic Orban a susținut o declarație de presă, joi, în care a atras atenția asupra necesității de a respecta regulile de distanțare socială, pentru a limita pe cât posibil infecția cu COVID-19.

Orban, apel pentru români: „Să nu se mai creadă în bazaconiile negaționiștilor”

Premierul a vorbit despre posibilitatea de a introduce noi restricții în țara noastră, dar și despre alegerile ce trebuie să aibă loc. Astfel,

Ludovic Orban a explicat că nu se dorește ca viața românilor să fie afectată, din nou, din cauza restricțiilor.

„Ne gândim la toate mijloacele posibile ca să limităm răspândirea virusului. Nu vrem să ajungem la noi restricții, nu vrem să luăm nicio măsură care să afecteze viața oamenilor și care să aibă efecte negative asupra economiei. Asta depinde de creșterea numărului de români care să respecte regulile de protecție sanitară, este fundamental! Cu cât numărul celor care respectă regulile de protecție sanitară e mai mare, riscul de răspândire scade”, a declarat Ludovic Orban.

„Deocamdată nu am intenția de a amâna alegerile. Preocuparea noastră este să ne mobilizăm pentru a opri răspândirea epidemiei. Este prematur să discutăm despre o posibilă amânare a alegerilor. Noi vom face o evaluare profesionistă a riscului epidemiologic existent pentru fiecare tip de activitate în campanie și în organizarea votului.

În țara noastră, numărul de cazuri de infectare cu coronavirus este din ce în ce mai mare. Pe teritoriul României au fost descoperite, joi, 1.112 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. Astfel, numărul total al infectărilor din țara noastră este de peste 40.000.

Comments (0)
Add Comment