Diana Şoşoacă cere demiterea lui Raed Arafat după incendiul de la Matei Balş. „Se ocupă mai mult de cum să abuzeze poporul român”

Diana Şoşoacă, senator AUR, cere demiterea lui Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă pentru că “e deja al treilea eveniment care se petrece și dânsul nu cade niciodată”.

Diana Şoşoacă cere demiterea lui Raed Arafat după incendiul de la Matei Balş. Senatorul AUR a declarat că „este obligatoriu să existe cel puțin o demisie” în urma tragediei soldate cu moartea a cinci pacienţi.

„Demisia principală e a domnului Raed Arafat. E deja al treilea eveniment care se petrece și dânsul nu cade niciodată.

Domnul Raed Arafat se ocupă mai mult de cum să abuzeze poporul român. Solicit pe cale oficială demiterea lui Raed Arafat”, a declarat Diana Şoşoacă.

Diana Şoşoacă cere demiterea lui Raed Arafat după incendiul de la Balş. „Avem reiterarea situației de la Piatra Neamț și de la Giulești”

Senatorul AUR a mai afirmat că „trebuie numiți alți oameni” deoarece „cei care au fost până acum nu au fost în stare”.

„Nu am avut niciun fel de comunicare în tot acest timp. Din câte am înțeles, avem cinci morți. În acest moment îmi pun întrebarea cum au ajuns să fie carbonizați.

Avem reiterarea situației de la Piatra Neamț și de la Giulești. Eu nu vreau să văd medici trimiși în judecată, care să plătească, când autoritățile nu au făcut nimic. Eu îmi doresc o țară ca afară din punct de vedere medical”, a mai spus Diana Şoşoacă, la România TV.

Diana Şoşoacă a făcut un scandal de proporţii, vineri, după ce nu a fost lăsată să intre în Institutul „Matei Balş” în urma incendiului soldat cu cinci morţi. Senatoarea AUR susţine că „avem spitale care s-au transformat în crematorii” şi crede că e datoria tuturor parlamentarilor să vină la unitatea medicală.

„Avem spitale care s-au transformat în crematorii. Avem un Guvern care nu face absolut nimic. S-au preocupat de masca lui Şoşoacă şi de dosarul meu medical.

Pentru ce n-au luat atitudine? Avem un profesor, dr. Streinu Cercel care este mai preocupat de titulatura sa.

E obligaţia mea de senator şi de preşedinte al Comisiei de Abuzuri. Toţi parlamentarii trebuie să fie aici. Suntem reprezentanţii poporului!”, a mai afirmat Diana Şoşoacă.

Sunt foarte agitată. Aveţi cinci morţi! Nu vi se pare anormal? Râdeţi?!”, a mai spus Diana Şoşoacă, senator AUR.

De asemenea, senatorul AUR, Diana Şoşoacă, a cerut vineri, la România TV, demisia guvernului Cîţu şi şi-a exprimat dubii în legătură cu incendiul de vineri dimineaţă, de la Institutului Matei Balş, soldat cu decesul a cinci persoane.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *