Masca de protecție, obligatorie şi în aer liber? Premierul Ludovic Orban vine cu precizări importante

Premierul Ludovic Orban a anunţat, luni, că masca de protecție ar putea deveni obligatorie în aer liber, în spaţiile în care se pot forma aglomeraţii.

„Am primit informații de la specialiști care arată că există și în aer liber spații unde se creează o mare aglomerație: în piețe, pe faleză etc. Analizăm acest aspect și s-ar putea impune obligativitatea purtării măștii și în anumite spații deschise. Vrem să luăm măsuri punctuale pentru a reduce riscul de răspândire”, a spus Ludovic Orban, la finalul şedinţei PNL.

După această ședință, premierul a spus că printre măsurile discutate se numără și limitarea programului pentru terase, cluburi, precum și noi reguli privind obligativitatea măștii de protecție, în zonele aglomerate din aer liber, dar și distanțarea socială pe piață.

Reguli de distanțare la plajă

Premierul a mai explicat că există mai multe măsuri în analiză: limitarea programului pentru terase, pentru cluburi, precum şi respectarea regulilor de distanţare pe plajă. Despre situaţia de pe plajă, unde, de asemenea, nu se respectă distanţarea fizică, Ludovic Orban a spus că este foarte greu de identificat dacă un grup de persoane reprezintă o familie sau nu. Astfel, ar putea să să fie impusă regula distanțării sociale pentru toate persoanele.

„Este foarte greu de identificat dacă un număr de persoane reprezintă o familei”, a spus premierul.

Ludovic Orban a explicat că deocamdată aceste măsuri sunt discutate și că nu s-a luat o decizie. De asemenea, şeful Executivului a afirmat că nu se dorește reintroducerea stării de urgență și nici impunerea de măsuri care să afecteze activitatea economică.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *