Municipiul Brașov intră în scenariul roșu. Restaurantele, cafenelele și cinematografele se închid. Circulația va fi restricționată

Municipiul Brașov intră în scenariul roșu după ce incidența cazurilor de COVID-19 a trecut de trei persoane infectate la mia de locuitori. Măsura va intra în vigoare de vineri. Restaurantele, cafenelele și cinematografele se vor închide, iar circulația va fi restricționată. 

Municipiul Brașov intră în scenariul roșu

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a anunțat că măsura va intra în vigoare la miezul nopții și se va aplica în municipiul Brașov. Restaurantele, cafenelele și cinematografele vor fi închise. În interiorul hotelurilor, pensiunilor sau al altor unități de cazare vor putea mânca doar persoanele care sunt cazate acolo, în intervalul orar 06.00-23.00. Nici instituțiile de spectacole, cluburile și sălile pentru jocuri de noroc nu vor mai primi clienți.

Începând de mâine, Braşovul revine la restricţiile de dinainte de 3 februarie, incidenţa de azi în municipiu fiind de 3,16 cazuri la mia de locuitori. Astfel, pentru următoarele două săptămâni, vor rămâne deschise creşele şi grădiniţele, iar la şcoală vor merge doar elevii din ciclul primar (clasele 0 – IV), la celelalte clase şcoala urmând a se desfăşura integral on-line. Se închid din nou instituţiile de cultură, cinematografele, restaurantele şi cafenelele, sălile de jocuri de noroc”, a anunţat, joi, primarul Allen Coliban, potrivit News.ro.

De asemenea, vor fi interzise evenimentele publice și private, iar circulația din municipiul Brașov va fi restricționată pe timpul nopții. Măsura va fi valabilă timp de 14 zile.

Primarul Allen Coliban a anunțat că Opera, Filarmonica, Teatrul Sică Alexandrescu şi Teatrul Arlechino, instituţii aflate în subordinea municipalităţii, şi-au suspendat toate spectacolele cu public programate în următoarele două săptămâni. Urmează să fie returnați banii pentru biletele plătite spectatorilor și vor trece la programul de spectacole on-line.

Primarul a explicat că decizia a fost luată de Grupul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 35 din 10.02.2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, corespunzătoare ratei de incidenţă de peste 3/1000 de locuitori

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *