Omul lui Putin cere disperat Pace după ce Rusia ar fi pierdut 40% din forța de invazie iar Ucraina a trecut la contraofensivă!

Vladimir Medinsky, negociatorul lui Putin, a declarat astăzi că Rusia vrea să ajungă ”la pace cât mai curând”. Asta în condițiile în care Rusia ar  fi pierdut 40% din forța de invazie iar Ucraina a trecut la contraofensivă!

Serghei Lavrov a afirmat miercuri că un acord cu Ucraina este aproape de a fi convenit, cu un statut neutru pentru Kiev analizat „serios”, scrie The Guardian. Cu toate acestea, el a declarat pentru postul de știri RBC că există și alte probleme importante, inclusiv utilizarea limbii ruse în Ucraina și libertatea de exprimare.

Negociator rus: ”Vrem să ajungem la pace cât mai curând posibil”

Declarațiile lui Lavrov vin în timp ce negociatorul rus Vladimir Medinsky a declarat agenției de presă Interfax că discuțiile cu Ucraina sunt dificile și lente, dar Rusia își dorește ”sincer” pacea cât mai curând posibil.

„Negocierile sunt grele, merg încet. Desigur, ne-am dori ca totul să se întâmple mult mai repede, aceasta este o dorință sinceră a părții ruse. Vrem să ajungem la pace cât mai curând posibil”, a spus Medinsky, potrivit stirileprotv.ro

„Avem nevoie de o Ucraina pașnică, liberă, independentă, neutră – nu membru al blocurilor militare, nu membru al NATO”, a adăugat el.

Zelenski: Poziţiile de la negocieri sună acum mai realist

Volodimir Zelenski a spus că discuțiile cu Rusia menite să pună capăt războiului au început să pară „mai realiste”, după ce trei lideri europeni au vizitat marți Kievul, fiind cea mai înaltă delegație străină care a ajuns în Ucraina de la începutul războiului. Declarațiile președintelui ucrainean au venit în momentul în care războiul declanșat de Vladimir Putin a intrat în cea de-a 21-a zi. Ofensiva terestră a Rusiei rămâne însă în mare parte blocată, mari orașe precum Harkov și Mariupol au fost devastate și peste 3 milioane de refugiați au fugit din Ucraina, anunță Observator Tv.

Omul lui Putin cere disperat Pace după ce Rusia ar fi pierdut 40% din forța de invazie iar Ucraina a trecut la contraofensivă! 2

Zelenski a vorbit din nou într-o noapte în care bombardamentele ruse au continuat. Liderul de la Kiev a spus că discuțiile care se derulează cu Rusia sunt „dificile”, dar nu a oferit detalii despre modul în care pozițiile de negociere ale Kievului și Moscovei s-au schimbat.

Atât Zelenski cât și asistenții săi au minimizat tot mai mult perspectivele Ucrainei de a adera la NATO, semnalând „garanții de securitate” alternative care ar putea fi o opțiune mai pragmatică, relatează Financial Times.

„Toate războaiele se termină în acorduri . . . După cum mi s-a spus, pozițiile de la negocieri sună mai realiste”, a spus Zelenski într-o declarație video. „Cu toate acestea, este încă nevoie de timp pentru ca deciziile să fie în interesul Ucrainei. Eroii noștri, apărătorii noștri ne oferă timp să apărăm Ucraina peste tot”.

Ucraina susţine că Rusia ar fi pierdut 40% din forţele de invazie

Cartierul general al armatei ucrainene a afirmat miercuri, 16 martie, că Rusia a pierdut până la 40% din forţele de invazie, transmite dpa. Unităţi ruse fie au fost nimicite, fie şi-au pierdut capacitatea de luptă, arată un ordin de zi, fără a preciza alte cifre. Agenţia dpa nu a reuşit să verifice informaţiile în mod independent.

În Ucraina, cea mai gravă situaţie este în continuare cea din zona oraşului-port Mariupol de la Marea Azov, unde militarii ruşi încearcă să instaleze o blocadă dinspre periferiile de vest şi de est. Comunicatul ucrainean afirmă că ruşii suferă “pierderi grele” în zonă, potrivit ziare.com

Autorităţile ucrainene afirmă că marţi au reuşit să se refugieze în zone sigure circa 20.000 de locuitori din Mariupol şi 30.000 de civili în total din zonele ameninţate. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că trupele ruse blochează în continuare ajutoarele umanitare trimise către Mariupol.

În regiunea Odesa, nave militare ruseşti bombardează coasta, însă potrivit ministrului de interne ucrainean Anton Gheraşcenko nu a avut loc nicio încercare de debarcare.

Ucraina anunță că a mai ucis un general rus. Al patrulea dintre cei aproximativ 20 trimiși să conducă invazia

Generalul Oleg Mityaev a murit în timpul luptelor intense de la periferia orașului Mariupol, din sud-estul orașului, a anunțat consilierul la Ministerul de Interne al Kievului, Anton Gerashchenko, pe Telegram, care a atașat și o fotografie în care susține că este generalul ucis.

Jurnaliștii BBC notează că nu au putut verifica în mod independent informația, iar Moscova nu a comentat încă incidentul. Potrivit lui Anton Gerashchenko, generalul rus Mityaev era comandantul diviziei 150 de puști motorizate, potrivit www.libertatea.ro

Moartea unui alt general rus a fost anunțată și marți seară de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în timpul discursului său de la Kiev, fără să spună însă despre cine e vorba.

Uciderea lui Oleg Mityaev vine la câteva zile după ce, sâmbătă, oficiali occidentali citați de BBC au confirmat că al treilea generalul rus, Andrei Kolesnikov, din cadrul Armatei a 29-a Combinate, a fost ucis în luptele din Ucraina.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *