Soţia Lui Bulă Îl Suspecta Pe Acesta Că O Înşeală. El Nu Şi Nu Că Nu E Adevărat.Atunci Soţia Îi Zice:

Soţia lui Bulă îl suspecta pe acesta că o înşeală. El nu şi nu că nu e adevărat.Atunci soţia îi zice:

– Bulă, pentru ca să mă convingi trebuie să mergem dimineaţă la biserică să juri că nu m-ai înşelat niciodată.

Bulă e de acord, merge seara la preot şi-i cere ajutorul, iar părintele îi spune că nu poate să-l ajute, cu cele sfinte nu e de glumit. Atunci Bulă merge la maică-sa şi o roagă să îl ţină în braţe să îşi aducă aminte de vremurile când era copil. Apoi, acasă ajungând, face dragoste cu nevasta. A doua zi dimineaţa îşi ia soţia,se duc la biserică şi, spre uşurarea nevestii, jură:

– În faţa sfintelor icoane jur că de când m-a ţinut mămica în braţe şi până acum nu m-am culcat decât cu nevasta.

Trece Scufiţa Roşie prin pădure şi se întâlneşte cu lupul care-i spune:

– Scufiţo, tu ai o broscuţă, eu am o cheiţă. Hai să-ţi deschid broscuţa cu cheiţa mea.

Scufiţa Roşie fu de acord. Mai târziu Scufiţa Roşie ajunge la bunicuţă.

– Ce faci Scufiţo?

– Bine, bunicuţo. Uite m-am întâlnit cu lupul şi mi-a zis că el are o cheiţă, eu am o broscuţă şi împreună să deschidem broscuţa mea cu cheiţa lui.

– Lua-l-ar naiba de lup. Mie mi-a zis că are o trompetă şi m-a pus să suflu în ea…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *